UPDATE la 12.07.2016:
ORDONANȚA CURȚII (Camera a noua)
30 iunie 2016(*) Document online, Document comunicat postal
„Trimitere preliminară – Articolul 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Dreptul la rambursare – A opta directivă 79/1072/CEE – Condiții de obținere a rambursării – Impunerea altor condiții față de cele prevăzute la articolele 3 și 4 – Obligația de a face dovada achitării taxei – Admisibilitate”
A opta directivă 79/1072/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1979 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia, pentru a‑și exercita dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, persoanele impozabile sunt supuse unei obligații generale de a face dovada achitării acestei taxe.
[….] Din analiza documentatiei depuse la dosar (vol. I-VII) de DGFP Arges rezultă că acestea reprezintă numai facturi, iar nu si dovezile de plata TVA aferenta. Nici in faţa instantei de fond nu s-a facut de catre petenta o dovada contrara, deşi sarcina probei îi incumba. Astfel, partea reclamanta a reiterat in fata Curtii de Apel Bucuresti proba cu expertiza contabila, cu obiectivul ca expertul sa determine daca toate documentele justificative ale contribuabilului contestator sunt suticiente şi concludente pentru incuviintarea rambursarii de TVA si daca toate/o parte din documentele justificative ale contribuabilului contestator sunt suficiente si concludente, situatie in care expertul va calcula cuantumul TVA la care contestatorul ar avea drept de rambursare. Proba a fost respinsa de instanta ca inutila cauzei. cu motivarea ca litigiul poate fi solutionat numai pe baza inscrisurilor acestuia.
Curtea mai retine inutilitatea probei prin aceea ca partea reclamanta a recunoscut in cuprinsul actunii faptul ca suma solicitata la rambursare a rezultat numai din facturile emise de EvoBus Romania SRL pentru reparatia autobuzelor livrate de Evobus GMBH. In plus, nicaieri pe parcursul litigiului reclamanta nu a sustinut care ar fi fost in concret documentele de plata pe care le invoca, solicitand de fapt expertului sa isi exprime o opinie juridica, ceea ce excede competentelor acestuia.Teza sustinuta de reclamata este dimpotriva, aceea ca nu era necesar sa faca dovada platii TVA, reclamanta si invocand in acest sens faptul că a depus avize de plata (depunand un tabe 1 de corespondenta sume facturate-numar aviz de plata – Zahlungavis. in limba germana, la filele 13-20 dosar Curtea de Apel Pitesti). Or, conform Ordinului MFP nr. 3512/2008 chitanta de piata face proba achitarii TVA, iar nu avizul de plata, acesta din urma fiind doar o instiintare cu privire la suma de plata, nu si o proba a achitarii facturii si TVA.Mai mult, la dosarul fiscal au fost atasate inscrisuri in limba germana, singurele probante invocate de reclamanta fiind avizele de plata, despre a caror valoare juridica instanta a facut vorbire anterior, avizele de plată fiind denumite in lb germana Zahlungavis. Mai mult decat atat, pentru a se dispune o eventuala expertiza partea reclamanta trebuia sa isi indeplineasca in prealabil obligatia traducerii in limba romana, legalizate, a tuturor actelor depuse in cele 7 volume de catre autoritatea fiscala nationala, intrucat expertul nu poate efectua expertiza pe înscrisuri in alta limba decat cea romana, iar instanta nu poate controla veridicitatea afirmatiilor expertului. Partea rec1amanta insa, nu a insistat nici in incuviintarea probei, nici in efectuarea traducerii legalizate, astfel dupa cum rezulta din practicaua prezentei hotarari si a incheierii din data de 25 ianuarie 2013 a Curtii de Apel Pitesti, reclamanta invocand propria imposibilitatea de a asigura traducerea inscrisurilor, imposibilitate reiterata în fata Curtii de Apel Bucureşti.Dincolo de toate aceste aspecte, astfel dupa cum rezultă din concluziile depuse la ultimul termen de judecata, reclamanta arata ca „subscrisa nerezidenta nici nu a achitat TVA romanesc, ci doar a achitat facturi comerciale ale unor furnizori de bunuri si servicii înregistrati in scop de TVA”, reclamanta sustinand ca persoanele care achita TVA sunt contribuabilii care au obligatia sa colecteze TVA, respectiv persoanele înregistrate in ţara in scop de TVA. Mai arata ca „avizele noastre de plata catre furnizori nu reprezintă nicidecum dovada absoluta a achitarii taxei romanesti pe valoarea adaugata, aterenta bunurilor si serviciilor achizitionate. ci simpla dovada a achitarii unor datorii comerciale, unde contravalorile facturate contineau TVA romanesc, colectat de parteneri romani, supusi legii fiscale romane”.Aşadar, in ceea ce priveste lipsa necesitatii probarii achitarii TVA, Curtea retine: in ceea ce priveste legislatia nationala, nu s-a invocat de catre pmtea reclamanta nicio dispozitie care sa o absolve de aceasta obligatie.In ceea ce priveste normele de drept al Uniunii Europene, s-a invocat aplicabilitatea directa a Directivei nr. 79/1 072/EEC, art. 6. Potrivit acestei dispozitii statele membre nu vor impune solicitantului alte obligatii decat cele de la art. 3 şi 4 din directiva in afara de obligatia de a depune informatiile necesare din care sa rezulte dreptul la rambursare.[…] Conchizand, in raport de considerentele anterior expuse de Curte, nu s-a probat in speta ca autoritatea fiscala ar fi incalcat principiul neutralitatii TVA, indicat si explicat in hotararile CJUE anterior citate. Astfel dupa cum s-a aratat anterior, din faptul că Directiva nr. 79/1072/EEC nu prevede expres obligatia probarii platii TVA nu rezultă că aceasta s-ar opune obligatiei de dovedire a platii TVA.
ln fine in ceea ce priveste procedura de infringement impotriva Romaniei invocata de partea reclamanta, Curtea remarca, din continutul concluziilor scrise depuse la ultimul termen de judecata faptul ca aceasta vizeaza, de fapt, o solicitarea Comisiei Europene de accelerare a duratei de solutionare a cererilor de rambursare TVA, iar nu o incalcare a Directivei nr. 79/1072/EEC.
****
În data de 17 decembrie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a ridicat în dosarul de recurs 2917/2/2012* o întrebare preliminară la Curtea Europeană de Justiție, actualmente înregistrată sub numărul de cauză C-55/16, cu următorul conținut:
Dacă dispozițiile Directivei a 8-a (79/1072/[CEE])1 , precum și principiul neutralității fiscale se opun/s-au opus unei legislații, dintr-un stat membru, prin care se reglementează/s-a[u] reglementat, în considerarea principiului certitudinii impunerii, condițiile în care se poate exercita dreptul de rambursare pe valoarea adăugată, precum, în cauza de față, dovedirea achitării taxei de către furnizori.
Evo Bus GmbH este producătorul autobuzelor marca Mercedes cu care RATB operează de aproape 15 ani. Pentru toate piesele de schimb, reparațiile și service-ul acordat acestor autobuze, procurate de furnizorul german de la prestatori înregistrați în România în scop de TVA și prin urmare facturate din România în Germania cu TVA românesc, ANAF a respins în mod constant societății nerezidente Evo Bus GmbH rambursarea de taxei pe valoarea adăugată achitate în amonte, pe motiv că Evo Bus GmbH nu a prezentat documente de plată prin care să ateste achitarea TVA conform art. 49 alin.1 din HG nr. 44/2004.
Mai exact, pe lângă contracte, devize și facturi, ANAF a considerat că Evo Bus GmbH ar fi trebuit să prezinte și dovezile de plată a TVA aferentă, chiar dacă nu Evo Bus avea obligația de a colecta această taxă pentru livrări și prestări de servicii efectuate din România de furnizori rezidenți în România.
Problema a derivat din traducerea defectuoasă în limba română a art. 2 din Directiva a 8-a (Directiva 79/1072/EEC), transpus prin art. 147^2 din Codul fiscal:
Art. 147^2. (1) În condiţiile stabilite prin norme :a) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilită în alt stat membru, poate solicita rambursarea taxei achitate.
Punctul 49 alin. 5 din Norme reglementa limitativ cele patru condiții și formalitățile pe care trebuia să le îndeplinească o persoană impozabilă stabilită în alt Stat Membru pentru a solicita rambursarea de TVA din România. Printre aceste condiții nu se afla însă și obligația de prezenta documentele de plată, aferente unei colectări efectuate de un furnizor din amonte:
49 (5). Pentru a îndeplini condițiile pentru rambursare, orice persoană impozabilă prevăzută la alin. (3) trebuie să îndeplinească următoarele obligații:
a) să depună la organele fiscale competente din România o cerere pe formularul al cărui model este stabilit de Ministerul Finanțelor Publice, anexând toate facturile și/sau documentele de import în original, care să evidențieze taxa a cărei rambursare se solicită;
b) să facă dovada că este o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA într-un stat membru, sub forma unui certificat emis de autoritatea competentă din statul membru în care aceasta este stabilită. Totuși, atunci când autoritatea fiscală competentă română posedă deja o astfel de dovadă, nu este obligatoriu ca persoana impozabilă să aducă noi dovezi pe o perioadă de un an de la data emiterii primului certificat de către autoritatea competentă a statului în care este stabilită;
c) să confirme prin declarație scrisă că în perioada la care se referă cererea sa de rambursare nu a efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii ce au avut loc sau au fost considerate ca având loc în România, cu excepția, după caz, a serviciilor prevăzute la alin. (3) lit. a) și b);
d) să se angajeze să înapoieze orice sumă ce i-ar putea fi rambursată din greșeală.
Aceste patru condiții se găsesc enumerate limitativ în art. 3 din Directiva a 8-a.
Nici în art. 3 din Directiva a 8-a, nici în punctul 49 din Norme nu se găsește enumerată condiția persoanei impozabile beneficiare de a dovedi „achitarea” taxei colectate în amonte. Tot ce putea Evo Bus dovedi (și a făcut-o) a fost achitarea facturilor comerciale provenite de la furnizori înregistrați în scop de TVA în România, care bineînțeles evidențiau și taxa pe valoarea adăugată colectată în România.
Art.147^2 din Codul fiscal transpunea în epocă art. 2 din Directiva a 8-a de TVA, printr-o traducere defectuoasă ce a condus la aplicări în practică încă și mai contrare dreptului comunitar, fiind singura versiune de implementare a directivei care utiliza sintagma TVA „achitat” în loc de TVA „colectat”, adică altfel de cum suna textul comunitar în versiunile corecte din alte limbi: charged tax (în engleză) și taxe grevée (în franceză) – cu semnificația: de taxă colectată de furnizor, sau de taxă aferentă importurilor și achizițiilor de bunuri/servicii, efectuate în România.
Decizia CJUE în această speță va influența toate dosarele de rambursare intracomunitară de TVA aferente perioadei 2007- 2013, inclusiv pe cele soluționate irevocabil.
Evo Bus GMBH este reprezentat în instanță de Av. Ionuț Dobrinescu și Av. Luisiana Dobrinescu.
Lista tuturor trimiterilor preliminare formulate de către instanţele din România se află pe platforma IADUER.ro, proiect CSDE, ARDAE şi FJR susţinut de JURIDICE.ro.
