Jurnalul neputinței ANAF în soluționarea cauzelor de TVA pentru tranzacții imobiliare la persoane fizice

26 ianuarie 2015 | Juridice.ro

Argument

Iată cum explică ANAF unei instanțe de judecată (în motivarea unui recurs!) de ce nu poate să soluționeze o contestație prealabilă a unei persoane fizice împotriva unei decizii de impunere vizând colectarea de TVA pentru tranzacții imobiliare, după ce o instanță de fond i-a admis contribuabilului o acțiune de obligare a autorității la soluționare. Interesant este cum treptat lucrurile au devenit tot mai neclare, după ce au fost emise cu maximă seninătate sute și mii de decizii de impunere în inspecții fiscale demarate începând cu anul 2009 în baza adresei circulare nr. 866013/08.09.2009, declanșând un veritabil armageddon fiscal la care numeroși comentatori s-au referit în multe alte ocazii chiar pe platforma JURIDICE.ro. Ce nu spune însă ANAF – atunci când se tot referă în corespondența proprie – cu privire la Decizia nr. 2/2011 a Comisiei Centrale Fiscale este că aceasta a fost atacată în instanță încă din luna iunie 2011 în dosarul nr. 5314/2/2011, iar Curtea de Apel București a anulat-o în cadrul unui contencios de plină jurisdicție prin decizia nr. 866 din 14 martie 2014, o soluție de care nimeni n-a vrut să țină cont pentru că, în mod inexplicabil, comunicarea soluției se lasă încă așteptată. Între timp, în Monitorul Oficial nr. 20/12.01.2015 a apărut Ordinul nr. 1820/2014 al ministrului finanțelor publice privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 6/2014 care, în sfârșit, preia în legislația secundară din România, într-o manieră nu lipsită de noi controverse, soluția de principiu a CJUE. În rest, principiile dreptului fiscal rămân aceleași: neutralitatea măsurilor fiscale, certitudinea impunerii, echitatea fiscală, eficiența impunerii – pentru cine mai rămâne să creadă în continuare în ele! (I. D.).

[…]

În același timp, învederam instanței că la data de 7 noiembrie 2013 – anterior înregistrării contestației intimatului – Curtea Europeană de Justiție a pronunțat hotărârea în cauzele conexe C-249/12 și C-250/12Tulică și Plavoșin, prin care a interpretat modul de calcul al taxei pe valoarea adăugată aferentă tranzacțiilor cu proprietăți imobiliare din patrimoniul personal, respectiv determinarea bazei de impozitare a taxei într-un mod contrar prevederilor Deciziei nr. 2/2011 a Comisiei Fiscale Centrale aprobată prin Ordinul MFP nr. 1873/12.04.2011 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 278/20.04.2011.

Prin această decizie, Curtea a reținut faptul că Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comunitar al taxei pe valoarea adăugată, în special articolele 73 și 78 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că, atunci când prețul unui bun a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operațiunea supusă taxei, prețul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoarea adăugată.

Prin Decizia nr. 2/2011 a Comisiei Fiscale Centrale aprobată prin Ordinul MFP nr. 1873/12.04.2011, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 278/20.04.2011, se precizează:

”În interpretarea și aplicarea unitară a art. 137 alin. (1) lit. a) și art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și a pct. 23 alin. (1) și (2) din titlul VI al Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru livrările taxabile de construcții și de terenuri, taxa pe valoarea adăugată colectată aferentă se determină în funcție de voința părților rezultată din contracte sau alte mijloace de probă, administrate conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
a) prin aplicarea cotei de TVA la contravaloarea livrării conform prevederilor pct. 23 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată”, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 cu modificările și completările ulterioare în cazul în care rezultă că:
– Părțile au convenit că TVA nu este inclusă în contravaloarea livrării; sau
– Părțile nu au convenit nimic cu privire la TVA;
b) prin aplicarea procedeului sutei mărite [prevăzut la pct. 23 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată”, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare], în cazul în care rezultă că părțile au convenit că TVA este inclusă în contravaloarea livrării.”

Astfel, având în vedere că până la momentul înregistrării contestației în cauză pe rolul Direcției generale de soluționare a contestațiilor se aflau înregistrate și alte contestații formulate de către persoane fizice care aveau ca obiect tranzacții imobiliare din patrimoniul personal, prin adresa nr. 906782/05.12.2013 s-a solicitat Direcției generale juridice din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală să se precizeze modalitatea de punere în aplicare a hotărârii CJUE pronunțată în cauzele C-249/12 și C-250/12.

Direcția generală juridică a comunicat, prin adresa nr. 890276/06.06.2014, faptul că hotărârea pronunțată de CJUE are autoritate de lucru judecat și este obligatorie pentru instanța națională care a inițiat întrebarea preliminară cât și pentru instanțele naționale din statele membre, iar, în ceea ce privește baza de impozitate a TVA, Curtea supremă a reținut că în mod greșit organul fiscal a aplicat cota legală de TVA la întreaga sumă plătită de cumpărător cu titlu de preț al vânzării, întrucât, potrivit hotărârii CJUE, suma reprezentând TVA trebuie să fie inclusă în baza impozabilă/prețul total obținut de persoana fizică furnizoare.

Ca urmare a răspunsului primit de la Direcția generală juridică, DGSC, prin adresa nr. 906782/18.08.2014, a solicitat și Direcției generale legislație Cod fiscal și reglementări vamale să precizeze dacă s-au inițiat demersuri necesare pentru modificarea Deciziei nr. 2/2011 a Comisiei Fiscale Centrale, având în vedere neconcordanțele între această decizie și hotărârea CJUE.

La data de 20 august 2014, Direcția generală legislație Cod fiscal și reglementări vamale, prinadresa nr. 670469, a comunicat faptul că până la redactarea hotărârii ICCJ și aducerea ei la cunoștința părților nu pot emite opinii cu privire la aplicarea hotărârii CJUE în cauzele conexateC-249/12 și C-250/12, iar după redactarea hotărârii ICCJ în dosarul nr. 6957/2/2010, conform procedurii în materie, se va propune Comisiei Fiscale Centrale dezbaterea acestei spețe în vederea emiterii unei soluții privind aplicarea unitară a prevederilor legale în ceea ce privește stabilirea bazei de impozitare a TV A în cazul tranzacțiilor imobiliare efectuate de persoane fizice în calitate de persoane impozabile în situația în care în contractele încheiate între părți nu s-a prevăzut nimic cu privire la TVA.

Prin adresa nr. 906782/08.09.2014, Direcția generală de soluționare a contestațiilor a solicitat Direcției generale juridice din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca urmare a adresei Direcției generale legislație Cod fiscal și reglementări vamale menționată, să întreprindă demersurile necesare pentru obținerea motivării deciziei ICCJ pronunțată la data de 30 mai 2014 în dosarul nr. 6957/2/2010.

În data de 9 septembrie 2014, prin adresa nr. 1270087, Direcția generală juridică a transmisDecizia nr. 2547/30.05.2014 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 6957/2/2010, decizie ce a fost remisă Direcției generale legislație Cod fiscal și reglementări vamale prin adresa nr. 906782/18.09.2014, cu revenire în data de 7 octombrie 2014 pentru a comunica demersurile întreprinse pentru modificarea Deciziei nr. 2/2011 a Comisiei Fiscale Centrale.

În data de 10 octombrie 2014, Direcția generală legislație Cod fiscal și reglementări vamale a comunicat că a înaintat Direcției generale legislație Cod de procedură fiscală Nota privind determinarea bazei de impozitare a TVA în vederea includerii problematicii în discuție pe ordinea de zi a Comisiei Fiscale Centrale, menționând în subsidiar că, din coroborarea deciziei date de CJUE cu decizia ICCJ în dosarul nr. 6957/2/2010, se poate concluziona că soluția adoptată prinDecizia nr. 2/2011 a Comisiei Fiscale Centrale contravine dreptului comunitar în cazul în speță și în consecință aceasta trebuie modificată corespunzător.

În data de 5 noiembrie 2014, prin adresa nr. 906782, Direcția generală de soluționare a contestațiilor a solicitat Direcției generale legislație Cod de procedură fiscală, reglementări nefiscale și contabile să comunice dacă problematica în discuție a fost inclusă pe ordinea de zi a Comisiei Fiscale Centrale.

Prin adresa nr. 665.095/665.112/10.11.2014, Compartimentul Comisia Fiscală Centrală a comunicat că sesizarea Direcției generale legislație Cod fiscal și reglementări vamale privind determinarea bazei impozabile a TVA se află în atenția Comisiei Fiscale Centrale, fiind întocmită în acest sens Nota de prezentare referitoare la modificarea Deciziei nr. 2/2011 a Comisiei Fiscale Centrale.

Învederam instanței că în plus față de demersurile menționate, efectuate în vederea unei practici unitare cu privire la stabilirea bazei de impozitare a TVA în cazul tranzacțiilor imobiliare efectuate de persoane fizice în calitate de persoane impozabile și în scopul respectării depline a dreptului UE, Direcția generală de soluționare a contestațiilor, în vederea soluționării contestației formulate de intimat, a întreprins demersuri considerate ca fiind utile în clarificarea cauzei dedusă soluționării, respectiv au fost solicitate puncte de vedere la direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu privire la aspecte de procedură și de fond, în conformitate cu prevederile art. 213 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anume:
– Prin adresa nr. 920272/04.08.2014, s-a solicitat un punct de vedere Direcției generale coordonare inspecție fiscală, fiind primit răspuns prin adresa nr. 853745/11.08.2014;
– Prin adresa nr. 920272/13.08.2014, s-a solicitat un punct de vedere Direcției de legislație în domeniul TVA, fiind primit răspuns prin adresa nr. 670731/22.08.2014;
– Prin adresa nr. 920272/920831/09.09.2014, s-a solicitat un punct de vedere Direcției generale de legislație Cod fiscal și reglementări vamale, fiind primit răspuns prin adresa nr. 671 070/02.10.2014;
– Prin adresa nr. 920272/20.10.2014, s-a solicitat un punct de vedere Direcției generale juridice, fără a se primi un răspuns până la acest moment;
– Prin adresa nr. 920272/03.11.2014, s-a solicitat un punct de vedere Direcției generale de legislație Cod de procedură fiscală, reglementări nefiscale și contabile, fără a se primi un răspuns până la acest moment.

Având în vedere toate considerentele arătate, vă rugăm să observați că soluționarea contestației intimatului depinde de informațiile solicitate și de demersurile efectuate de DGSC și astfel nu se poate reține culpa sau reaua-credință a instituției sub acest aspect, contestația urmând a fi soluționată de îndată ce aceste informații și demersuri se vor finaliza.

În concluzie, față de situația de fapt prezentată vă rugăm să observați că DGSC a efectuat o serie de demersuri necesare pentru o corectă și legală soluționare a contestației și astfel nu se poate reține refuzul nejustificat de soluționare.

av. Ionuț DOBRINESCU