Mic ghid de supraviețuire în jungla imobiliară din București

Av. Dumitru Dobrev

Românul ”apropitar”. Spre deosebire de neamț, care nu are o problemă să stea toată viața ”cu chirie”, românul, dacă nu s-a născut ”apropitar”, vrea neapărat să devină. Asta înseamnă ”după buget”, un apartament într-un bloc nou construit într-un cartier rezidențial sau o casă ”cu un petec de verdeață” la periferia Capitalei sau în zonele limitrofe: Chiajna, Popești-Leordeni, Voluntari, etc.

Ce e prea frumos ca să fie adevărat, de regulă așa și este. M-am gândit să scriu acest text pentru că în pofida târgurilor imobiliare cu machete tridimensionale colorate și hostese, a agențiilor ”serioase” și a zecilor de site-uri specializate, nimeni nu ține cu adevărat partea cumpărătorului – el e văzut, mai mult sau mai puțin, ca o gâscă bună de jumulit, mai ales dacă își permite un credit mai consistent de la bancă.

Portret robot al cumpărătorului. O familie tânără, unde ambii au rămas în București după terminarea studiilor, el e IT-ist la o mare firmă din Pipera, ea lucrează în servicii (e.g. ține contabilitatea unor IMM-uri).

Din ce au auzit de la părinți, rude, prieteni, de pe forumul Softpedia, ei știu: după ce ne alegem apartamentul visurilor noastre, facem un antecontract de vânzare cumpărare, dăm arvuna, după care stăm pe capul celor de la bancă să trimită evaluatorul și să dea ok-ul final pe dosarul pre-aprobat deja și când totul e gata, ne vedem cu toții la notar (sau vine notarul la bancă, precum muntele la Mahomed) și semnăm contractul de vânzare cumpărare autentic. Notarul scoate extrasul de CF pentru autentificare, care trebuie să fie ”liber de sarcini” și cel mai adesea așa și este. După ce semnăm, și se transferă banii în contul dezvoltatorului, primim cheile, ne mutăm, ne ducem la asociația de proprietari (dacă există), mergem la DITL să ne înregistrăm ca plătitori de impozit pe locuință, schimbăm (sau în legaleză ”novăm”) contractele de utilități pe numele nostru și gata. Oare așa să fie?

În teorie, și în bună parte din cazuri, cam așa stau lucrurile, dar în practică se mai întamplă și accidente.

”Accidentele”. Sunt subiectul acestui text, iar în această situație nefericită trebuie să probăm că avem dreptate și să recurgem la forța coercitivă a statului român (care e birocratic și disfuncțional), iar rezolvarea vine după ani de chin prin instanțe, cu cheltuieli pe care nu oricine și le permite, sau nu mai vine deloc.

Acest ”deloc” poate să însemne să plătiți 20-25 de ani un credit pentru un apartament care nu va mai valora la radierea ipotecii nici jumătate din cât ai plătit, iar dacă nu l-ați luat cu credit, să vindeți în pierdere o proprietate cu hibe. În general, oamenii, când își caută o casă, se gândesc la lucruri frumoase, la cât de luminoasă e sufrageria, la ce gresie și faianță vor pune în baie, dacă au sau nu loc de parcare, cât de spațioasă e camera copilului, nimeni nu-și face asemenea gânduri negre de față cu agentul imobiliar tot numai un zâmbet.

Pentru a nu ajunge în situații în care dăm banii pe avocați și pe experți, domnul IT-ist și doamna contabil trebuie să înțeleagă că e bine să lase rușinea la o parte și să se tîrguiască ca într-un bazar oriental cu toată lumea: cu agentul imobiliar, cu dezvoltatorul, chiar cu antreprenorul general (dacă au cumpărat un apartament în stadiu de proiect). Acesta este momentul de aur în care se mai pot schimba lucrurile în bine. Problema e că noi am pierdut abilitățile de a negocia, pentru că mergem de regulă la supermarket unde prețurile sunt fixe, iar părinții noștri au primit apartament ”de la stat” în anii 80.

Pentru că nu ne numărăm printre puținii care au păstrat aceste abilități de a negocia (cum ar fi cei care lucrează în domeniul vânzărilor sau nativii de prin țările Levantului), deoarece stăm toată viața până în gât în contracte de adeziune – de pildă cele cu furnizorii de utilități, asigurări, credit, vacanțe all-inclusive, până și cumpărăturile de la supermarket, vin momente importante în viață:  când cumpărăm o casă, un teren, un autoturism second hand sau schimbăm un loc de muncă, iar lipsa acestor deprinderi ne poate crea mari dezavantaje din punct de vedere economic.

Din fericire, acestea nu sunt doar deprinderi native, ele pot fi învățate și exersate. Un om care e în stare să ducă la capăt o negociere și să-și atingă target-urile sau să ajungă într-o situație de ”win-win” e un om care nu ia decizii la primul impuls, metodic și informat. Cu cât ai mai multe informații, cu atât poți fi mai greu păcălit de către profesionist și asta înseamnă că trebuie să absorbi ”ca un burete” toată informația despre ceea ce urmează să cumperi sau dacă nu ai timpul și disponibilitatea, să recurgi la cineva care se pricepe – de exemplu, ca atunci când te duci să cumperi o mașină la mâna a II-a și iei cu tine un amic care e mecanic auto.

Ce este obligatoriu să cereți de la vânzător. Copii după actele de proprietate, schițe cadastrale, plan de situație (mai ales dacă parcela ce se vinde provine dintr-o dezmembrare), încheierea de intabulare sau extras CF și un certificat de urbanism (de informare). Dacă nu se vinde un teren, ci un teren cu construcție, este obligatoriu să analizați certificatul de urbanism (pentru obținere AC), autorizația de construire cu avizele și toată documentația prealabilă (inclusiv PUD/PUZ dacă e cazul) și procesul verbal de recepție. Chiar dacă acea construcție e întabulată, insistați să primiți aceste acte, iar dacă locuința este mai veche (anii 1970-1990) vânzătorul poate obține o copie de pe aceste acte de la Primărie. Nu sfătuim pe nimeni, în afară de cei care cumpără apartamente de bloc construite în perioada comunistă sau case construite înainte de anul 1977 în zone periurbane, să renunțe la aceste trei acte extrem de importante: certificatul de urbanism, autorizația de construire și procesul verbal de recepție.

De ce sunt importante: certificatul de urbanism, documentația vizată spre neschimbare, autorizația de construire și procesul verbal de recepție? 

În primul rând, spre a vedea când a fost construită locuința. Unele locuințe pot fi construite în zone problematice din punct de vedere seismic, cu apa freatică aproape de suprafață, cu alunecări de teren, pot fi recompartimentate de diverșii proprietari succesivi fără a se consulta un structurist și fără o expertiză de specialitate. În acest caz, s-au mai văzut situații în care asiguratorul refuză să o asigure sau evaluatorul trimis de bancă face referat negativ, motiv pentru care nu veți primi credit pentru achiziționarea acelei locuințe sau veți avea bătăi de cap când veți dori să o vindeți la rândul dumneavoastră. Cunosc un caz în care era cât pe ce să se piardă creditul pentru că banca a descoperit că locuința avea o cu totul altă compartimentare interioară decât cea care apărea în proiectul vizat spre neschimbare, anexă la autorizația de construire. Printr-un noroc chior, cumpărătorul a găsit firma de proiectare (proiectul fusese făcut la începutul anilor 2000, iar destul de multe firme de proiectare au falimentat ca urmare ca bulei imobiliare din 2009) ce a reușit să obțină într-un timp record o autorizația de intrare în legalitate de la primărie. A fost o poveste cu happy-end, dar nu vă bazați că veți repeta performanța, mai ales dacă într-un caz identic, proiectul ar fi fost făcut de un SRL oarecare, iar construcția ”în regie proprie”.

În al doilea rând, locuințele individuale, colective mici sau chiar blocurile pot avea diverse probleme constructive neevidente pentru nespecialiști, dar al căror efect se acumulează în timp. Acestea se numesc în legaleză vicii ascunse și este imperios necesar ca documentația despre care am vorbit mai sus să existe pentru ca să ne dăm seama dacă e ceva remediabil sau nu, cât costă, cine e de vină, etc. Fără această documentație, nu se poate face nimic, e ca și cum ai încerca să investighezi un caz de malpraxis medical fără fișele de observație clinică ale decedatului. Cunosc un caz cu un bloc într-o zonă semicentrală a Bucureștiului, situat foarte bine, în apropierea unei guri de metrou, construit acum câțiva ani, cu apartamente foarte spațioase, unde a apărut următoarea hibă: a început să se umezească subsolul, iar în timp, acesta a început să se inunde, astfel încât a fost necesar ca asociația de proprietari să monteze o pompă cu un sorb care să funcționeze 24 de ore din 24. Numai așa subsolul și locurile de parcare pot arăta cât de cât omenește. Dacă potențialii cumpărători ar fi cerut dezvoltatorului toată documentația (inclusiv studiul geotehnic) cel mai probabil, un specialist i-ar fi putut avertiza asupra pericolului. În faza de turnare a fundațiilor încă ar mai fi fost posibil să facă anumite lucrări (destul de costisitoare) care ar fi limitat drastic acest fenomen. În momentul de față, acele soluții tehnice nu mai pot fi implementate, deoarece clădirea este gata, iar rezolvarea problemei ar implica niște costuri colosale, așa că proprietarii trebuie să aibă grijă ca pompa să funcționeze în continuu și să se împace cu gândul că au cumpărat o proprietate într-un bloc ce va suferi o degradare lentă a fundațiilor din cauza umidității (ca la Veneția).

De ce sunt importante documentațiile de urbanism (PUZ, PUD)? Urbanismul e o știință milenară a conviețuirii armonioase în aglomerații, însă dezvoltatorii îl percep ca pe o piedică și o birocrație, și își concentrează toate eforturile în a-i atenua rigoarea și a-i subestima importanța. Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul rămâne una dintre cele mai subtile și pline de semnificații reglementări.Puțini o înțeleg și încă și mai puțini sunt dispuși s-o respecte. Planurile directoare de urbanism sunt un compromis între știința urbaniștilor și opțiunile exprimate prin vot aleșilor locali. Cel mai adesea sunt inițiate și finanțate de dezvoltatori (mânați de interese speculative) și prea rar de edilii localităților (în slujba interesului public). Arhitecții urbaniști se pregătesc opt ani pentru a semna în această specialitate, cam tot atât cât medicii. PUZ-ul zonei e vital pentru că doar de acolo putem afla dacă nu cumva lângă minunatul nostru apartament, din balconul căruia vedem tot cartierul și ne râde soarele de dimineață, dezvoltatorul va trânti un bloc aflat la distanța limită prevăzută de lege astfel încât să ni-l transforme într-o peșteră rece și întunecată eventual și lipsită de intimitate, dacă ferestrele dau spre noi, dacă se va construi o autostradă (eventual suspendată, cum dorea un fost primar al Capitalei), astfel încât să admirăm traficul non-stop.

Cunosc un caz în care cineva și-a cumpărat locuința visurilor într-un bloc nou construit în cartierul Militari. Când au venit să inspecteze șantierul, au remarcat un loc viran lângă fundația care tocmai se construia.

– Aici ce se va face? A întrebat unul dintre promitenții cumpărători.

– Aici o să facem un părculeț cu locuri de joacă pentru copii, iar aici va fi gazon – răspunde numai zîmbet directorul de vânzări al dezvoltatorului.

După un timp, blocul a fost gata, lumea s-a mutat și după ce dezvoltatorul a vândut și ultimul apartament, în locul unde trebuia să fie locul de joacă pentru copii apar niște utilaje și se sapă o groapă. Perplexitate în bloc și președintele noii asociații de proprietari împreună cu câțiva membri din comitetul executiv i-au făcut o vizită dezvoltatorului:

– Ați spus că faceți loc de de joacă și acum răsare un bloc acolo.

– Îmi parę rău, s-au schimbat planurile de afaceri, terenul ăla a costat mult și trebuie să-mi scot banii.

– Bun, dar nu era prevăzut în planurile de urbanism că veți face loc de joacă?

– Planul urbanistic zonal nu l-am obținut eu, ci cel de la care l-am cumpărat (un samsar de drepturi litigioase care a obținut și retrocedarea terenului) și acela prevede că se va face bloc lângă dumneavoastră.

– O să vă dăm în judecată și o să vă anulăm autorizația de construire pentru că ne-ați păcălit. Ne luați toată intimitatea cu blocul ăsta al dumneavoastră pentru că sunt foarte aproape balcoanele și se vede ca la televizor la noi în casă – zice un domn IT-ist care verificase pe internet cum e cu retragerile și aflase că ar fi trebuit să fie jumătate din înălțimea la cornișă de la limita de proprietare.

– Aaa da, mă dați în judecată? Ia uitați-vă mai bine în contractele de vânzare cumpărare să vedeți ce-ați semnat acolo. Vedeți că o să vă cer daune dacă mă întârziați cu blocul. (Și da, contractele de vânzare-cumpărare conțineau o clauză prin care cumpărătorii erau de acord ca dezvoltatorul să construiască la o anumită distanță de blocul ”lor”, dar nu văzuseră pentru că n-au stat să citească ”toată poliloghia aia” și domnul notar să grăbea, banca se grăbea, iar ei trebuiau să ajungă înapoi la slujbă.)

Din PUD se poate vedea dacă s-au dat cumva derogări de la retragerile permise de actele normative cu forță juridică superioară (PUZ/PUG), câte locuri de parcare s-au asigurat în incintă și câte în subsolul blocului.

Parcările în incintă. Am întâlnit și cazuri de un machiavelism ieșit din comun, în care locurile de parcare ”în incintă” nu făceau parte din terenul alocat condominiului, adică rămâneau tot ale dezvoltatorului. Evident că nimeni nu a fost curios să calculeze dacă cotele indivize însumate ale tuturor proprietarilor de apartamente din bloc includ și acele locuri de parcare sau nu. Cei puțini care au optat să-și cumpere locurile de parcare au fost ”distribuiți” la subsol, cei mai mulți nu au vrut să plătească 10.000 de EUR în plus își țineau mașinile pe locurile din incintă în baza unui gentlemen’s agreement cu dezvoltatorul, ”băiat bun”. După doi-trei ani dezvoltatorul a făcut o nouă dezmembrare a terenului, a schimbat destinația locurilor de parcare din incintă”, a mai comasat niște parceluțe limitrofe și iată a mai apărut un nou teren pentru un bloc. Evident că proprietarii au fost șocați, privind cum le dispar locurile lor de parcare, la care dezvoltatorul le-a zis simplu:

– Le-ați cumpărat?

– … Nu.

– Ei, atunci sunt ale mele și fac ce vreau cu ele. Uite, arhitectul meu a obținut un PUD de la primărie care zice că aici pot să fac un bloc.

– Și locurile de parcare alea vechi? Nu tot primăria a aprobat autorizația veche unde erau figurate ”în incintă”? De ce acum Primărie se face că a uitat de ele?

– N-aș putea să dau o explicație, eu știu doar că mi s-a emis un PUD și o autorizație nouă, de locurile alea vechi, mergeți și întrebați la primărie.

Ce li s-a spus la primărie? Că nu li se poate da acces la toată documentația pentru că, vezi Doamne, s-ar încălca secretele comerciale ale firmelor de proiectare și dreptul de autor al arhitecților asupra planurilor vizate spre neschimbare. Au fost și la un avocat care le-a spus:

– Dacă doriți o evaluare asupra șanselor de câștig ale procesului, am nevoie de toată documentația ca să putem să vedem ce s-a respectat și ce nu. Pot să o obțin printr-un litigiu separat pe Legea nr. 544/2001 a informațiilor publice, dar durează un an, pentru că Primăria va face cu siguranță recurs, și undeva în intervalul ăsta de timp (un an de la data emiterii AC), pentru a fi scutiți de orice emoții cu în privința excepției de tardivitate, ar trebui să introducem și acțiunea de anulare a autorizației de construire. Bun, dar dacă noi nu știm ce se află acolo, să introducem acțiunea așa la… ghici?

-Trebuia să cereți de la dezvoltator când ați cumpărat, să vi se predea cartea tehnică a construcției (ce se întocmește conform Hotărârii de Guvern nr. 343/2017 pentru modificarea HG nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii și instalaţii aferente acestora.) Așa măcar aveam documentația blocului dumneavoastră, găsim pe internet planul cu indicatorii urbanistici al noului PUD și avem un minimum de informații pentru un demers în instanță. Altfel va trebui să vă asumați – n-am ce să vă fac, zice avocatul.

Sublimele obligații ale dezvoltatorului. Dacă discutăm de un bloc nou sau de un cartier nou de locuințe vândut din stadiul de proiect, atunci e vital ca încă din faza antecontractului de vânzare cumpărare să existe clauze care să prefigureze deja obligația dezvoltatorului:

– de a preda cartea tehnică a imobilului

– când și cum se va constitui asociația de proprietari și dacă dezvoltatorul își rezervă dreptul ca o firmă de administrare de-a sa să administreze ad infinitum condomininiul (așa cum se întâmplă în clădirile de birouri sau în ansamblurile de locuințe de lux) sau toate contractele de utilități se vor nova, la finalizare, către asociația de proprietari.

De regulă, aceste aspecte pot fi sesizate din modul în care dezvoltatorul își păstrează sau nu dreptul de proprietate asupra unor asset-uri cheie (post trafo, fosă septică în zonele periurbane fără canalizare, puț de apă potabilă cu instalație de filtrare). S-a întâmplat destul de des ca puțul de apă potabilă să fie subdimensionat, iar pompele care creează presiune la robinet să se ardă frecvent, apa așa zis ”potabilă” să conțină foarte mult fier sau mangan, fosa septică ”ecologică” să deservească de fapt două blocuri și nu unul cum spunea dezvoltatorul sau să fie la câțiva metri de fereastra fericitului cumpărător, ca drumul de servitute până la calea publică să aibă doar lățimea de 4 metri și nu de 7 cum spunea inițial dezvoltatorul, ca factura de utilități să fie de câteva sute de euro pe lună pentru că există o clauză în contracte în care scrise că asociația se va constitui doar când dezvoltatorul va reuși să vândă 80% din apartamente, iar până atunci ”tranziția” va fi asigurată de o societate de administrare (deținută tot de dezvoltator) care deține toate contractele cu furnizorii de utilități. În acest caz, să nu vă mirați că facturile de întreținere sunt foarte mari, pentru că unii dezvoltatori au tendința să transfere noilor veniți o parte din pierderi: apartamentele goale trebuie încălzite, altfel se degradează.

Sigurul moment ”de aur” când dezvoltatorul se poartă cu dumneavoastră ca mam-mare cu domnul Goe este acela al semnării antecontractului de vânzare-cumpărare. Atunci este dispus să vă facă toate nazurile, să vă promită toate actele pe care le cereți, să vă dea acces la toate documentele, să vă lase să veniți cu un specialist să le examinați. După ce ați semnat acest antecontract, este mai degrabă ca în povestea cu Mefisto și doctorul Faust. Motiv pentru care e necesar să acumulați maximum de informații în această perioadă, să veniți cu o listă de ”stegulețe roșii”, să negociați la ”la sânge” cu dezvoltatorul și să inserați în antecontract toate obligațiile dezvoltatorului sub forma unui scadențar, urmând ca acestea să fie preluate și dezvoltate în contractul autentic de vânzare-cumpărare. Nu spuneți ”este timp, lasă că cer eu să se insereze aceste clauze când mergem la notar să semnăm contractul autentic” – s-ar putea să nu mai aveți ocazia, mai ales dacă veți cumpăra cu credit de la bancă.

Rușinea înconjură, însă foamea dă de-a dreptul. Nu strică de loc să lăsați rușinea la o parte și să vă feriți de ce-i mai rău întrebând pe cel ce s-a mutat primul în bloc dacă se aude dintr-un apartament în altul (pereți de rigips), dacă sunt probleme cu instalațiile, etc.

Viranele de mare risc. Dacă cumpărați o casă cu teren, atenție, terenurile goale de lângă sunt un mare pericol! Trebuie să aflați ale cui sunt, ce urmează să se facă acolo, dacă există un PUZ/PUD sau intenția de a se obține unul? Dacă terenul este tot proprietatea dezvoltatorului de la care cumpărați dumneavoastră, va trebui să negociați și să notați în partea a III-a a cărții funciare a acelei parcele un act care reglementează retragerile (servituțile urbane) față de proprietatea dumneavoastră. Am cunoscut pe cineva care a venit la noi cu următoarea poveste:

”Timp de un an am căutat o parcelă de teren pe care să-mi construiesc o casă. Când în sfîrșit am găsit terenul de suprafața convenabilă, într-o zonă ok, am întrebat:

– Ce-i cu terenul liber de alături?

– A… e al unei bătrâne care nu-l vinde, nu face nimic cu el.

La vreo 6 luni după ce am cumpărat au venit niște muncitori care au început să taie vegetația de pe el. I-am întrebat ce se întâmplă, mi-au zis că dezvoltatorul a obținut aviz de defrișare că urmează să se facă un bloc acolo și că există un PUD aprobat de consiliul local încă de anul trecut. Atunci am realizat, domnul avocat, că de aia am cumpărat eu la un preț decent acel teren. Vechea proprietăreasă aflase de intenția de PUD și a pus terenul în vânzare până nu ar fi fost prea târziu.”

Venituri colaterale pentru dezvoltatori din administrarea de condominii. Dacă urmează să locuiți într-un complex imobiliar unde majoritari sunt cei cu venituri peste medie, șansele ca dezvoltatorul să-și lase acolo ”o codiță” sunt mai ridicate, iar indiciile ar fi că vi se dă doar drept de servitute pe aleile care duc la calea publică precum și asupra utilităților. În cazul în care, dimpotrivă, există o clauză că dezvoltatorul urmează să transfere dreptul de proprietate asupra cotelor indivize pentru alei și utilități, înseamnă că intenționează să se retragă cu totul din administrare după ce vinde și ultima casă. Dacă vă aflați în prima ipoteză, va trebui să vi se dea toate detaliile legate de cheltuieli (cât costă paza permanentă, etc.), de sistemul de administrare al clădirii într-un mod cât mai transparent.

Nu strică să știți cîte ceva despre dezvoltatorul de la care urmează să cumpărați: dacă e o persoană juridică SA sau SRL lucrurile sunt relativ simple: există Oficiul Registrului Comerțului, există site-uri specializate care verifică bonitatea firmelor, puteți întreba ”în piață” ce proiecte a mai făcut acel dezvoltator. Problema e că mulți dezvoltatori, din motive de optimizare fiscală, preferă să lucreze sub formă de PFA. Dintre aceștia, unii sunt absolut ok, sunt în general persoane care înainte de bula imobiliară din 2008-2009 au acumulat ceva capital și experiență și s-au apucat de construit mici locuințe colective.

Dezvoltările urbanistice finanțate de bănci sunt în general mai sigure. Un prim filtru ar fi dacă dezvoltatorul dumneavoastră a accesat un credit bancar, pentru că banca analizează proiectul pe baza căruia se acordă creditul, dorește ca documentația privind proprietatea și urbanismul să fie impecabile și are și expertiza necesară spre a verifica aceste lucruri. Tranșele din credit se eliberează pe faze de execuție, în baza unor situații de lucrări aprobate de un auditor independent. 

Ce facem atunci când blocul e ridicat pe persoană fizică ”în regie proprie” și fără credit bancar? În acest caz, atenția trebuie să fie maximă, pentru că printre aceștia se găsesc:

  • unii oameni de afaceri lipsiți de scrupule și cu mentalitate de tipul ”hai să dăm un tun”;
    așa numiții ”dezvoltatori de partid”;
  • ”săgeți” ale crimei organizate.
  • Un dezvoltator persoană fizică ni se lamenta odată cum el nu era ca alții, care puneau fundații de vile la hârlete, mai mici decât plicul de scrisoare. Ținea indignat în mână o somație de la ANAF pentru TVA la activități imobiliare, și părea că știe ce vorbește. Ororile în materie de construcții întrec imaginația obișnuită.

Ce legătură au politicienii corupți sau crima organizată cu dezvoltarea imobiliară? Simplu. Și unii, și alții dețin sume mari de bani de care nu se pot bucura pentru că nu le pot justifica proveniența. Dacă doriți să vedeți cum arată un oraș construit de mafie sau de politicieni corupți și oamenii lor de paie, mergeți în cartierele mărginașe din Palermo, Napoli, Istanbul. Veți vedea imagini ca acestea.

Semnalmentele dezvoltatorului fără scrupule. Tânărul de 19-20 de ani care construiește în regie proprie, fără nici un fel de experiență anterioară, un proiect imobiliar gen: 1250 mp suprafață desfășurată, 4 etaje + 1 retras cu un apartament de 3 camere pe etaj, trei de 2 camere și 2 garsoniere costă ”la cheie” între 1.500.000-2.000.000 EUR, asta în condițiile în care terenul aferent (aflat în Ilfov) nu sare mai sus de 100 Eur/mp. Este foarte clar că este cazul să vă luați gândul de a acea casă/apartament, oricât de avantajos vi s-ar părea prețul, dacă dezvoltatorul:

  • refuză să vă dea acces la întreaga documentație urbanistică, să o studiați împreună cu un inginer constructor/arhitect adus de dumneavoastră,
  • construiește pe un petec de teren retrocedat într-un cartier de blocuri ridicat în perioada comunistă;
  • vă întrebați cum de a reușit să obțină de la consiliul local un PUD pentru o parcelă în mod normal neconstruibilă din cauza ieșirii la stradă prea înguste, a suprafeței sub 200 mp, a formei geometrice neregulate?
  • clădirea are un demisol compartimentat în care, în loc de locurile de parcare, se găsesc niște garsoniere confort 2;
  • clădirea are balcoane ieșite mult în consolă, iar la mansardă se observă vestita ”ciupercă” în loc de acoperiș cu pantă la 450 și 60% din suprafața ultimului nivel, dacă retragerile spre vecinii din lateral dreapta și stînga (minimum 3 metri de la limita de proprietate calculat ca o perpendiculară de la cel mai exterior punct) nu sunt respectate;

inchide

(foto Hotnews)