Noul Cod Civil și partajul imobilelor rurale

Dumitru Dobrev, Cercetător principal III al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescual Academiei Române

Maniera egalitară în care Codul Civil, introdus de Alexandru Ioan Cuza la 1864, a reglementat partajul succesoral al imobilelor rurale a avut efecte negative asupra economiei agrare a României interbelice.

Deşi fărâmiţarea suprafeţelor agricole, potenţată şi de marea reformă agrară din 1921, nu a fost singura cauză a eliminării cerealelor româneşti în perioada interbelică din competiţia pentru pieţele tradiţionale vest-europene de către exportatorii americani, canadieni sau argentinieni, totuşi, a fost una din cele mai importante. Faptul relevant este că această competiţie a celui mai scăzut preţ a fost cîştigată de concureţii transatlantici în condiţiile în care cel mai mare rival antebelic al grâului românesc – grâul din Kuban dispăruse de pe piaţă datorită Sovietelor.

Învăţând din aceste greşeli, elitele politice deceniului III au încercat prin Codul Civil Carol al II-lea să elimine unele din cauzele nerentabilităţii economice a micii proprietăţi ţărăneşti şi să creeze premisele remembrării în timp a unor exploataţii agricole viabile.

Or, se pare că lecţiile de istorie economică interbelică, nu spun nimic actualilor decidenţi.

Din analiza corelaţiei care există între categoria economică venit agricol şi factorii de producţie remuneraţi de aceasta. În ţările U.E., factorul „muncă” nu prezintă diferenţe prea mari: în agricultura comunitară variază între 0,7 în Spania şi 1,9 unităţi de muncă anuale pe hectar în Marea Britanie). Este unanim acceptată de către economişti teza că eficienţa întreprinderii agricole este legată de factorul dimensiune, dacă se analizează relaţia dintre dimensiunea întreprinderii agricole şi venitul1 obţinut în cadrul ei.

O posibilă soluţie pentru a ameliora nivelul mediu al venitului agricol sau pentru a evita diminuarea sa în condiţiile reducerii mondiale a preţurilor este creşterea dimensiunii factorului teren agricol, şi implicit crearea întreprinderilor de dimensiuni optime. O mai mare disponibilitate de teren nu implică practicarea unui sistem de producţie extensiv, ci oferă o mai mare libertate de acţiune agricultorilor în eforturile lor de căutare a combinaţiilor optime de factori de producţie.

Altfel spus, exploataţiile agricole de dimensiuni mai mari înseamnă creşterea gradului de viabilitate economică a acestora şi implicit scăderea dependenţei lor de politica de subvenţii care apasă asupra bugetului2. Studiul impactului aderării asupra producătorilor şi consumatorilor3 consideră aspectul fărâmiţării exploataţiilor agricole unul din cele mai îngrijorătoare4. Cauzele de ordin legislativ pe care le-am identificat sunt :

Art. 8 pct. 3 din Legea 18/1991, care prevede suprafaţa minimă de 0,5 ha pentru constituirea şi reconstituirea dreptului de proprietate.

Art. 19 alin. 1: „Cei care au adus teren mai puţin de 5000 mp precum şi celor care neavând calitatea de cooperatori au lucrat în orice mod în ultimii trei ani în cooperativă, li se pot atribui în proprietate loturi.”

Art 741 Cod civil (Despre împărţire şi despre raporturi), care este traducerea exactă a art 832 C. Civil Francez: „La formarea şi compunerea loturilor trebuie să se dea în fiecare parte pe cît se poate, aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi şi creanţe de acceaşi natură şi valoare.Se va evita însă pe cît va sta în putinţă îmbucătăţirea peste măsură a eritajelor şi diviziunea exploataţiilor.” – potrivit principiului dreptului succesoral francez égalite c’est l’âme du partage.5 Aplicarea acestui articol în Vechiul Regat şi în perioada interbelică a dus cu timpul la fragmentarea peste măsură a exploataţiilor agricole, mai ales după reforma din 19216. Aplicarea acestui principiu individualist a generat reacţii contrarii la începutul secolului XX. În plan teoretic, Leon Duguit7 a devenit promotorul unei noi concepţii: „Proprietatea nu mai este privită ca o instituţie din care decurg numai drepturi, ci care creează prin ea însăşi obligaţii faţă de societate”. Această nouă viziune teoretică apare concretizată în plan normativ pentru prima dată în Constituţia Republicii de la Weimar din 19198.

În România interbelică, politica legislativă a guvernelor pentru compensarea efectelor economice negative ale reformei agrare a fost derizorie în anii ‘20. Astfel, prin art 126-136 ale Legii privind definitivarea reformei agrare în Vechiul Regat din 17 iulie 1921 se amendează art. 741 Cod Civil, declarându-se nedivizibil prin succesiune terenul cultivabil pînă la 2 ha la şes şi 1 ha în zonele subcarpatice. Art. 133 merge mult mai departe, dând posibilitatea lui decujus ca prin declaraţie unilaterală de voinţă să declare nedivizibil un lot de cel mult 50 ha, moştenitorul care primea lotul plătea sultă coerezilor timp de 5 ani, din 6 în 6 luni, cu dobîndă de 5% pe an. Cu privire la această excepţie de la prevederile art. 741 C. Civ., instituită prin legea din 1921, doctrina vremii a avut poziţii împărţite: Traian Ionaşcu a criticat-o ca fiind o gravă derogaţiune de la principiile codului Civil şi propune măsuri mai „blînde” – remembrarea proprietăţilor pe calea retractului agricol ca în art. 1523 din Codul Civil Spaniol sau un drept de preempţiune în favoarea coerezilor. Pe o poziţie contrară s-au situat Mihai Eliescu şi George N. Luţescu, care afirmau că reglementarea codului Civil, greoaie şi complicată, este cârmuită de principiul egalităţii în natură care conduce la înstrăinarea întreprinderilor agricole şi industriale. Prevederi asemănătoare au fost inserate şi în Legea pentru organizarea şi încurajarea agriculturii din 22 martie 1937.

În urma evaluării impactului marii crize de la începutul anilor ‘30 asupra sectorului agricol, acum dominat de proprietatea mică şi medie economiştii şi juriştii lucizi ai timpului au impus o soluţie dacă nu radicală măcar la nivelul altor norme europene ale timpului. Abrogarea art. 741 urma să se producă în urma intrării în vigoare a codului Civil Carol al II -lea din 3 septembrie 1940 care instituie prin art. 902-904 un alt principiu:

„Dacă printre bunurile succesorale se află o exploataţie agricolă care constituie o unitate economică, ea va fi atribuită în întregime aceluia dintre copărtaşi care cere să ia asupră-şi sarcina exploataţiunii dacă pare a fi capabil pentru aceasta. Când o industrie este accesoriul unei exploataţii agricole, întreaga exploatare se atribuie moştenitorului care cere şi pare a fi destoinic să îndeplinească sarcinile intreprinderii. Acest articol este traducerea aproape fidelă a art. 620 Cod Civ elveţian9 , ale cărui prevederi, între timp, au fost abrogate şi înlocuite cu textul mai detaliat al art 94 al Legii federale asupra asanării datoriilor domeniilor rurale10 din 12 decembrie 1940. Redactorul art. 620 Cod Civil elveţian s-a inspirat în mod evident din art. 2048-2049 ale B.G.B11.

În Franţa, modificarea art. 832 a început în 1938, prevăzîndu-se atribuirea preferenţială a exploataţiilor agricole mici şi medii. Printr-o lege din 19 decembrie 1961, atribuirea preferenţială a fost extinsă la orice tip de exploataţie agricolă, indiferent de talie, precum şi întreprinderilor comerciale, industriale şi artizanale. O lege din 3 ianuarie 1972 dă preferinţă copiilor născuţi din căsătorie în ce priveşte atribuţiunea preferenţială a exploataţiilor agricole în dauna celor adulterini, precum şi micşorarea rezervei succesorale a acestora din urmă. Legea de orientare agricolă din 4 iulie 1980 prevede prin modificarea art. 832 (2) atribuirea preferenţială în vederea constituirii unui grup funciar agricol (o cooperaţie – n.n.) şi, în sfîrşit, Legea din 10 iulie 1982 extinde beneficiul atribuţiunii preferenţiale şi la întreprinderile familiale exploatate într-o formă socială12. Sunt deci excluse întreprinderile ale căror capital social este format din titluri negociabile. Beneficiarii pot fi: soţul, orice moştenitor ab intestat, legatarul universal şi cel cu titlu universal, cu excluderea legatarului particular prin legea din 31 decembrie 1970. În raporturile dintre comoştenitori, art. 832(1) prevede două noi soluţii: beneficiarul atribuţiunii preferenţiale poate crea copartajanţilor pentru plata unei părţi cel mult egale cu ½ din sultă un termen de cel mult 10 ani, iar în cazul în care atribuirea preferenţială s-a făcut în vederea constituirii unui grup funciar agricol, sulta va fi vărsată de către cel căruia o s-a atribuit sau chiar de către terţii participanţi la grupul funciar agricol.

 

Articolele 67613 şi 114414 din Legea nr. 279/2009 (Noul Cod civil) nu au tratat în nici un fel problematica împărţirii exploataţiilor agricole, astfel că legiuitorul român al anului 2009 nu a reuşit să facă nici un progres faţă de Codului Napoleon al anului 1804.

Consider că se impune o rediscutare în mediile academice a acestor articole pentru includerea unor reguli privind partajul imobilelor rurale. Ignorarea sau reglementarea lor într-o lege separată nu este o soluţie, pentru că locul acestora este evident în Codul Civil, după cum o atestă şi textul art. 85215 din Codul civil al Québec-ului.

În concluzie, ar fi necesară o dezbatere publică în urma căreia legislativul să amendeze Noul Cod Civil în una din următoarele maniere: Să se modifice textele incidente avînd ca referinţă stadiul actual al art. 832 Cod Civil Francez, iar dacă se optează pentru o redactare mai succintă, să se valorifice experienţa pe care generaţia interbelică a concretizat-o în art. 902-904 Cod Civil Carol al II-lea.

1 Venitul agricol reprezintă o categorie economică ataşată unui agent economic mixt, care poate avea în acelaşi timp calitatea de proprietar, lucrător, şef de intreprindere.

2 Bugetul afectat politicii agricole comune (PAC) pentru anul 2008 1997 a fost de peste 50 miliarde de euro. Prof D. Lasok de la Universitatea Exeter comentează nu fără ironie că PAC a devenit mărul discordiei între ţările cu agricultură dezvoltată şi cele fără sector agricol cu pondere importantă în economia naţională „o flămîndă vacă sacră ce mănîncă o parte disproporţionată din bugetul comunitar, lăsînd prea puţin pentru alte politici”.

3 Raport de cercetare realizat de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală, ASE Bucureşti, USAMV Bucureşti şi publicat pe site-ul http://www.madr.ro/pages/cercetare/ps_612_prezentare.pdf

4 Uniunea Europeană acordă României în 2010 suma de 731 milioane, adică 81 euro la hectar, la acestea adăugîndu-se de la bugetul de stat 635 milioane euro adică 85 euro la hectar. Subvenţiile bugetare nu sînt un instrument de susţinere care să dea rezultatele scontate pe termen lung. Acestea trebuie să fie înlocuite, pe cît posibil, cu măsuri vizînd transformarea micilor unităţi în exploataţii viabile. Cu toate că o importantă legislaţie asupra restituirii terenurilor s-a adoptat, aplicarea ei s-a dovedit anevoioasă iar măsurile ce au încercat să faciliteze constituirea de mari exploatări (n.n. – Legea 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură şi Legea arendării 16/1994 care abrogă implicit art. 1462-1464 Cod civil) nu şi-au atins scopul, ceea ce a avut drept consecinţă utilizarea terenurior pe baza aranjamentelor informale (eufemismul folosit de Comisia Europeană pentru “darea în parte”).

5 Louis Josserand afirmă plastic, dar elocvent, că: « Le juge se trouve ainsi sollicité par deux directives nettement contradictoires contenues dans la même disposition, on lui demande de résoudre un problème qui rappelle celui de la quadrature du cercle ».

6 „Odată operaţiile de expropriere şi împroprietărire sfîrşite, preponderenţa regimului proprietăţii ţărăneşti ţn fiecare ţară va fi dată de într-o măsură cu atît mai mare cu cît limita maximă de proprietate funciară este mai coborîtă”, Virgil N. Madgearu, Agrarianism, capitalism, imperialism-contribuţii la studiul evoluţiei sociale româneşti, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999, p.48. Economistul Nicholas Georgescu-Roegen arată că în Dobrogea, ca urmare a populaţiei rare şi a faptului că proprietarii căutau să evite fracţionarea proprietăţilor prin partajul de ascendent, suprafaţa medie a exploataţiilor agricole era în 1931 de 9,88 ha, cu un venit mediu la ha de 4500 lei, pe cînd în Oltenia suprafaţa medie era de 2,54 ha, sub media pe ţară de 3,51 ha şi venit foarte mic de numai 1882 lei/ha, media pe ţară a venitului fiind de 2230 lei/ha.

7 Leon Duguit, Les transformations générales du droit privé depuis le Code Napoleon, 2éme édition, Felix Alcan, Paris, 1920, p. 160.

8 Articolul 153 prevedea : „Proprietatea obligă. Folosinţa ei trebuie să fie în acelaşi timp serviciu pentru binele obştesc”.

9 *** Code Civil Suisse, K.-J. Wiss, Editeur, Berna, 1908; Pentru comparaţie, redăm conţinutul Art. 620-621: « S’il existe parmi les biens une exploitation agricole, elle est, en tout qu’elle constitue une unité économique, attribuée entièrement à celui des héritiers qui le demande et qui paraît capable de se charger de l’entreprise; Le prix est fixé à la valeur de rendement. Cet héritier peut exiger que le bétail, le matériel et les approvisionnements servant à l’exploitation soient également attribués. Le prix d’attribution est fixé pour tout selon les règles applicables à l’estimation des immeubles.

En cas d’opposition d’un héritier ou si des compétitions se produisent, l’autorité décide de l’ attribution, soit le vente, soit le partage, en tenant compte des usages locaux et, à défaut d’usages, de la situation personnelle des héritiers. Les héritiers qui veulent faire valoir l’exploitation eux-mêmes ont le droit de réclamer par préférence qu’elle leur soit attribuée pour le tout. Si aucun des fils ne veut se charger personnellement de l’exploitation, les filles ou leurs maris qui seraient capables de la diriger peuvent demander qu’elle leur soit attribuée. »

10 Art 620 a fost modificat « S’il existe parmi les biens une exploitation agricole constituant une unité économique et offrant des moyens d’existence suffisants, elle est attribuée entièrement à celui des héritiers qui le demande et qui paraît capable de se charger de l’entreprise. Le prix en est fixé à la valeur de rendement et s’impute sur la part de l’héritier.

En pareil cas, le prix d’attribution est fixé conformément à loi sur le désendettement des domaines agricoles. L’héritier peut exiger que le bétail, le matériel et les approvisionnements servant à l’exploitation soient attribués à la valeur qu’ils représentent pour celle-ci. »,  iar art 621 bis a prevăzut posibilitatea ca indiviziunea succesorală sa fie prelungită până când descendenâii minori ai lui decujus ajung la majorat şi poate fi luată o decizie cu privire la atribuirea către un descendent. Art 625 bis prevede că atunci când o exploataţie agricolă nu poate fi atribuită vreunui ered şi nici nu poate fi divizată în mai multe exploataţii viabile, erezii pot cere vânzarea întregului la licitaţie. În lipsa consensului mostenitorilor, autoritatea competentă decide dacă licitaţia va fi publică sau cu participarea erezilor. Virgile Rossel, Code civil suisse et Code fédéral des Obligations, Librairie Payot, Lausanne, 1948, p 405-407.

11 Art. 2048 B.G.B. (în traducere franceză) « Le défunt peut régler le partage par dispositions de dernière volonté. Il peut notamment prescrire que le partage aura d’après l’estimation équitable d’un tiers. Art. 2049 B.G.B. Lorsque le défunt a prescrit que l’un des cohéritiers aura le droit de prendre un immeuble rural appartenant à la succession, en cas de doute on doit considérer que cet immeuble est estimé d’après sa valeur de rapport. La valeur de rapport est déterminée par le revenu net que l’immeuble rural peut produire avec une administration régulière, d’après sa destination économique antérieure. »

12 Aceste întreprinderi au drept corespondent în dreptul pozitiv român societatea civilă agricolă.

13 Art. 676 are următorul conţinut : (1)Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar.

(2)Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri:

a)atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;

b)vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.

14 Art. 1144 are următorul conţiunt: (1)Dacă toţi moştenitorii sunt prezenţi şi au capacitate de exerciţiu deplină, partajul se poate realiza prin bună învoială, în forma şi prin actul pe care părţile le convin. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenţia de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.

(2)Dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii ori dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, atunci se vor pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute.

15 Redăm textul în original pentru comparaţie cu art. 741 C.Civ şi ne rezumăm a afirma că provincia Québec, avînd o populaţie rurală relativ rară, dar cu proprietăţi mari comparativ cu media europeană, îşi poate permite o normă mai aproape de redactarea napoleoniană a art. 832 C. Civ. Fr., pe când România, în condiţiile unei suprapopulări a zonelor rurale şi a unor proprietăţi neeconomice prin subdimensionare, în nici un caz. « Dans la composition des lots, on évite de morceler les immeubles et de diviser les entreprises.

Dans la mesure où le morcellement et la division des entreprises peuvent être évités, chaque lot doit, autant que possible, être composé de meubles et de d’immeubles et de droits ou de créances de valeur équivalente”.