Acum câțiva ani, pe când lucram în departamentul de litigii al unei notabile case de avocatură, am primit în lucru la un moment dat o cauză aparent banală. Trebuia să facem, în baza fostei O.G. nr. 5/2001, o somație la plată împotriva unui debitor pentru neplata facturilor unei tipografii.
Singura chestiune oarecum ieșită din comun era debitorul, nu un „comerciant” oarecare, ci principalul partid de opoziție din acea vreme. Cum vă închipuiți probabil, contractul în baza căruia trebuia făcută somația era unul de livrare de afișe electorale comandate, prompt livrate și neachitate. În locul foștilor acționari, oameni de afaceri români, veniseră unii din străinătate care cumpăraseră acțiunile și ordonaseră un audit. Auditorii au pus prompt reflectorul pe această creanță, nu colosală, dar nici de lăsat să se prescrie, mai ales pentru cineva care nu are nici în clin, nici în mânecă cu politichia dâmbovițeană și care a dat bani serioși pe un pachet majoritar de acțiuni.
De unde am tras noi concluzia, în fața filtrului de cafea unde ne strângeam dimineața, când nu aveam instanță: „ia te uită, domnii politicieni obișnuiesc să nu-și plătească datoriile dacă pierd alegerile”. Ba chiar am aflat că managing-partner-ul, un om bine conectat în high-life-ul Micului Stambul, încercase o soluționare amiabilă „că nu-i frumos să ajungem în cremenal pentru un mizilic de câteva sute de mii de lei”. După ce a fost refuzat de „șeful cel mare” pe motivul pueril că datoriile fuseseră făcute de vechea conducere, am făcut somația, am câștigat-o fără emoții și am trecut la faza de executare silită. Executorul judecătoresc a trimis adresa de poprire la toate băncile din București, și acolo ce să vezi: peste tot unde partidul respectiv avea deschise conturi bancare erau zeci sau sute de popriri. Lumea era liniștită, domnii politicieni erau invitați pe la televizor…
Zilele acestea, urmărind cu delectare, ca mulți concetățeni, cum moare capra politicianului în curtea DNA, aflu un amănunt bizar: un patron de tipografie care a tipărit afișe cu nemiluita în mai multe campanii electorale apare denunțător atât în dosarul „Trofeul Calității”, cât și în unul foarte recent care ține mass-media cu sufletul la gură…
Acest lucru se pare că a fost pentru prima dată semnalat1 și de un foarte cunoscut colecționar de artă, blogger, conducător de doctorate, ex-prim ministru și client vechi al procurorilor anticorupție.
1 https://nastase.wordpress.com/2012/01/31/cum-se-fac-dosarele-la-dna-ghid-practic-1/
Ceea ce pare să nu înțeleagă blogger-ul Adrian Năstase (care a lucrat toată viața la stat) este faptul că la privat nu pot să-i spui omului că „nu-ți plătesc că nu vreau eu sau nu am de unde”. Pur și simplu, dacă nu plătești un întreprinzător privat după ce el ți-a vândut o marfă sau ți-a prestat un serviciu, e ca și cum i-ai fi băgat mâna în buzunar și i-ai fi subtilizat portmoneul. Același lucru pare să se fi întâmplat și cu speranța blondă a politicii dâmbovițene, care se pare că „s-a încurcat” cu aceiași oameni din privat, deținători ai unei tipografii. Aceștia au încheiat cu Partidul Democrat Liberal un contract de prestări de servicii „ce a fost înregistrat sub nr. 1051/09.11.2009 și care avea ca obiect prestarea serviciilor de tipărire și anvelopare a unui nr. de 4.000.000 de scrisori electorale. La solicitarea inculpatului Gabriel Sandu numărul acestor scrisori a fost suplimentat la 8.600.000, stabilindu-se să se încheie un act adițional la contractul inițial. Având în vedere că pentru diferența de 4.600.000 scrisori nu a mai fost achitată contravaloarea prestațiilor, Zsolt Irsza susține că a ajuns să discute cu Dorin Cocoș și a fost în audiență la Albu Alin – trezorier P.D.L., și la Udrea Elena Gabriela – vicepreședinte P.D.L. Urmare a întrevederii cu Udrea Elena Gabriela, numitul Zsolt Irsza susține că asupra sa au început să se exercite presiuni pentru a renunța la pretenții, spun procurorii în referatul în care motivează arestarea Elenei Udrea2„.
2 A se vedea știrea pe site-ul internet http://www.evz.ro/adrian-nastase-si-elena-udrea-turnati-de-acelasi-martor.html
După o scurtă căutare pe Google, ne dăm seama că respectiva tipografie, neprimind banii pentru contravaloarea prestației suplimentare, a transferat țeapa Poștei Române, care s-a pricopsit cu o gaură de 7.684.288,41 RON3. A urmat, după cum știm cu toții, un dosar de insolvență4 la Tribunalul Ilfov și niște plângeri penale din partea patronului tipografiei ca să arate în acțiunea de atragere a răspunderii personale pentru aducerea societății în insolvență ce va să vină…că el a fost de bună credință, dar că l-au păcălit niște răi și niște fameni. Aceasta este istoria bulgărelui de zăpadă care s-a transformat în avalanșă și a îngropat una din cele mai promițătoare cariere politice dâmbovițene.
3 A se vedea informația de pe site-ul internet http://www.antitepari.ro/informatii/articole/98436-posta-romana-a-luat-o-teapa-de-7-5-milioane-lei-de-la-orange-media și soluția din contestația la tabelul preliminar al creditorilor: http://portal.just.ro/93/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9300000000004143&id_inst=93
4 http://portal.just.ro/93/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9300000000003118&id_inst=93
De aici avem de tras două învățăminte:
– suntem noi reprezentanții gintei latine la Porțile Orientului, dar nu ne asemănăm deloc cu frații noștri sicilieni și calabrezi, care preferau să facă fără să clipească câte 15 ani de închisoare și să ia asupra lor totul, doar pentru a-l proteja pe don Cutare. Faptul că Securitatea a avut în anii 70-80 o rețea tot atât de densă de informatori ca și STASI din fosta RDG ar trebui să le spună ceva domnilor politicieni despre cât de doritor este un român mediu de a coopera cu anchetatorii în schimbul unor avantaje, evident! Trăiau încă, la începutul anilor 90, oameni care puteau să spună cât de infiltrat era Partidul Comunist Român, în perioada interbelică, de informatorii Siguranței (Tanti Varvara în limbaj colocvial);
– cleptocrația de partid e o „floare de mucigai” delicată ce supraviețuiește doar la umbra protectoare a statului. Nu poți să te comporți cu privații așa cum ești obișnuit cu animalul de povară care este Bugetul de stat.
Ca urmare, politicianul mioritic are de ales între a se reforma și a trata „sectorul privat al economiei” cu respectul cuvenit celui ce plătește din greu sumedenia de taxe și impozite sau a dispărea încet, unul câte unul, precum marsupialele carnivore după apariția pe continentul australian a câinelui Dingo…
Dumitru DOBREV
Publicat în „REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR” cu numărul 1 din data de 31 ianuarie 2015
