Acum câţiva ani, pe când lucram în departamentul de litigii al unei notabile case de avocatură, am primit în lucru la un moment dat o cauză aparent banală. Trebuia să facem, în baza fostei OG nr. 5/2001, o somaţie la plată împotriva unui debitor pentru neplata facturilor unei tipografii.
Singura chestiune oarecum ieşită din comun era debitorul, nu un „comerciant” oarecare, ci principalul partid de opoziţie din acea vreme. Cum vă închipuiţi probabil, contractul în baza căruia trebuia făcută somaţia era unul de livrare de afişe electorale comandate, prompt livrate şi neachitate. În locul foştilor acţionari, oameni de afaceri români, veniseră unii din străinătate care cumpăraseră acţiunile şi ordonaseră un audit. Auditorii au pus prompt reflectorul pe această creanţă, nu colosală, dar nici de lăsat să se prescrie, mai ales pentru cineva care nu are nici în clin, nici în mânecă cu politichia dâmboviţeană şi care a dat bani serioşi pe un pachet majoritar de acţiuni.
De unde am tras noi concluzia, în faţa espresorului de cafea unde ne strângeam dimineaţa, când nu aveam instanţă: „ia te uită, domnii politicieni obişnuiesc să nu-şi plătească datoriile dacă pierd alegerile”. Ba chiar am aflat că managing-partner-ul, un om bine conectat în high-life-ul Micului Stambul, încercase o soluţionare amiabilă „că nu-i frumos să ajungem în cremenal pentru un mizilic de câteva sute de mii de lei”. După ce a fost refuzat de „şeful cel mare” pe motivul pueril că datoriile fuseseră făcute de vechea conducere, am făcut somaţia, am câştigat-o fără emoţii şi am trecut la faza de executare silită. Executorul judecătoresc a trimis adresa de poprire la toate băncile din Bucureşti, şi acolo ce să vezi: peste tot unde partidul respectiv avea deschise conturi bancare erau zeci sau sute de popriri. Lumea era liniştită, domnii politicieni erau invitaţi pe la televizor…
Zilele acestea, urmărind cu delectare, ca mulţi concetăţeni, cum moare capra politicianului în curtea DNA, aflu un amănunt bizar: un patron de tipografie care a tipărit afişe cu nemiluita în mai multe campanii electorale apare denunţător atât în dosarul „Trofeul Calităţii”, cât şi în unul foarte recent care ţine mass-media cu sufletul la gură…
Acest lucru se pare că a fost pentru prima dată semnalat şi de un foarte cunoscut colecţionar de artă, blogger, conducător de doctorate, ex-prim ministru şi client vechi al procurorilor anticorupţie.
Ceea ce pare să nu înţeleagă blogger-ul Adrian Năstase (care a lucrat toată viaţa la stat) este faptul că la privat nu poți să-i spui omului că „nu-ţi plătesc că nu vreau eu sau nu am de unde”. Pur şi simplu, dacă nu plăteşti un întreprinzător privat după ce el ţi-a vândut o marfă sau ţi-a prestat un serviciu, e ca şi cum i-ai fi băgat mâna în buzunar şi i-ai fi subtilizat portmoneul. Acelaşi lucru pare să se fi întâmplat şi cu speranţa blondă a politicii dâmboviţene, care se pare că „s-a încurcat” cu aceiaşi oameni din privat, deţinători ai unei tipografii. Aceştia au încheiat cu Partidul Democrat Liberal un contract de prestări de servicii “ce a fost înregistrat sub nr. 1051/09.11.2009 şi care avea ca obiect prestarea serviciilor de tipărire şi anvelopare a unui nr. de 4.000.000 de scrisori electorale. La solicitarea inculpatului Gabriel Sandu numărul acestor scrisori a fost suplimentat la 8.600.000, stabilindu-se să se încheie un act adiţional la contractul iniţial. Având în vedere că pentru diferenţa de 4.600.000 scrisori nu a mai fost achitată contravaloarea prestaţiilor, Zsolt Irsza susţine că a ajuns să discute cu Dorin Cocoş şi a fost în audienţă la Albu Alin – trezorier P.D.L., şi la Udrea Elena Gabriela – vicepreşedinte P.D.L. Urmare a întrevederii cu Udrea Elena Gabriela, numitul Zsolt Irsza susţine că asupra sa au început să se exercite presiuni pentru a renunţa la pretenţii, spun procurorii în referatul în care motivează arestarea Elenei Udrea”.
După o scurtă căutare pe Google, ne dăm seama că respectiva tipografie, neprimind banii pentru contravaloarea prestaţiei suplimentare, a transferat ţeapa Poştei Române, care s-a pricopsit cu o gaură de 7.684.288,41 RON. A urmat, după cum ştim cu toţii, un dosar de insolvenţă la Tribunalul Ilfov şi nişte plângeri penale din partea patronului tipografiei ca să arate în acţiunea de atragere a răspunderii personale pentru aducerea societăţii în insolvenţă ce va să vină… că el a fost de bună credinţă, dar că l-au păcălit nişte răi şi nişte fameni. Aceasta este istoria bulgărelui de zăpadă care s-a transformat în avalanşă şi a îngropat una din cele mai promiţătoare cariere politice dâmboviţene.
De aici avem de tras două învăţăminte:
– suntem noi reprezentanţii gintei latine la Porţile Orientului, dar nu ne asemănăm deloc cu fraţii noştri din sicilieni şi calabrezi, care preferau să facă fără să clipească câte 15 ani de închisoare şi să ia asupra lor totul, doar pentru a-l proteja pe don Cutare. Faptul că Securitatea a avut în anii 70-80 o reţea tot atât de densă de informatori ca şi STASI din fosta RDG ar trebui să le spună ceva domnilor politicieni despre cât de doritor este un român mediu de a coopera cu anchetatorii în schimbul unor avantaje, evident. Trăiau încă, la începutul anilor 90, oameni care puteau să spună cât de infiltrat era Partidul Comunist Român de informatorii Siguranţei (Tanti Varvara în limbaj colocvial);
– cleptocraţia de partid e o „floare de mucigai” delicată ce supravieţuieşte doar la umbra protectoare a statului. Nu poţi să te comporţi cu privaţii aşa cum eşti obişnuit cu animalul de povară care este Bugetul de stat.
Ca urmare, politicianul mioritic are de ales între a se reforma şi a trata „sectorul privat al economiei” cu respectul cuvenit celui ce plăteşte din greu sumedenia de taxe şi impozite sau a dispărea încet, unul câte unul, precum marsupialele carnivore după apariţia în pe continentul australian a câinelui Dingo…
Dumitru Dobrev
